Termometrul agățat în perete indică 26 de grade Celsius.
Andrei se plânge că este prea cald și merge și deschide larg fereastra pentru a intra aer curat, rece și proaspăt.
După doar câteva minute, colegul lui de birou, Ionuț, se plânge că îi este frig, se ridică de la calculator și merge și închide geamul.
Te invit să îți imaginezi că îi întrebi pe amândoi cum li se pare temperatura din birou.
Primești două răspunsuri și sunt total diferite….
Cine are dreptate? Andrei sau Ionuț?
Așa și cu momentul în care încerci să obții recomandări de produse sau servicii de la prieteni sau apropiați.
Fiecare om are propria opinie, propria percepție legată de o situație anume și nu poți spune că greșește sau nu. Este în responsabilitatea ta, să încerci să înțelegi opiniile celorlalți și să îți asumi deciziile luate indiferent de natura lor.
Ce poți face dacă intenționezi să aplici pentru un credit?
Poți să ceri opinia colegilor de birou, prietenilor sau poți să folosești calculatoarele de credit, pentru a-ți face o idee care sunt creditele care au costurile totale cele mai mici, poți compara mai multe oferte de creditare, iar apoi să o alegi pe care ți se potrivește cel mai bine. Înțelegi ideea?
În cadrul conferinței de inteligență financiară, am vorbit cu Daniel Tănase despre credite și cum să le folosim în avantajul nostru. Dacă ești interesat de acest subiect, te invit să urmărești video-ul încărcat pe Youtube.
Suntem oameni, suntem diferiți și avem nevoi diferite. Unii oameni sunt dispuși să semneze „precum popa” un contract de credit, fără să țină cont de idei și recomandări, pe când alți oameni iau decizii doar în cunoștință de cauză, după ce au alocat importante resurse în procesul de a selecta creditele cu cele mai mici costuri totale (mai exact, câți bani primesc vs. câți bani returnez). Pentru majoritatea oamenilor dobânda este factorul decisiv în selectarea unui credit, în timp ce pentru alții cea mai mare valoare reprezintă timpul, ai aplicat, ți-ai rezolvat problema rapid și mergi mai departe în ritmul tău de viață. Cineva apreciază accesibilitatea creditului. Ce rost să vorbim de creditele cu costurile mici dacă, până la urmă, primești un refuz? În anumite situații poți accepta o dobândă mai mare dacă în final ai putut să obții creditul și să rezolvi necesitățile tale. Cu siguranță, contractarea unui credit întotdeauna trebuie evaluată din punctul de vedere a posibilităților tale financiare viitoare, adică modul în care îl întorci după.
Ține de alegeri și asumarea acestora!
Când începi procesul de identificare a unui credit potrivit nevoilor tale, este indicat să folosești un calculator pentru credite, deoarece acesta îți permite să simulezi diverse situații de împrumut.
Ai posibilitatea de a-ți forma o primă idee în legătură cu venitul necesar pentru valoarea împrumutului și perioada de rambursare sau cu suma maximă pe care o poți împrumuta, în funcție de venitul și cheltuielile tale lunare.
Sunt sigur că vrei să fii informat despre suma lunară datorată, cât și despre totalul de plată la sfârșitul perioadei creditului, așa că poți efectua rapid un calcul al ratelor de credit. De regulă, nu durează mai mult de 2-3 minute.
Dacă vrei să te convingi că nu este fizică cuantică, folosește un calculator pentru credite. Este intuitiv, rapid, selectezi suma dorită, perioada de împrumut și afli rata lunară datorată.
Ce se întâmplă când nu acorzi atenție procesului de selecție a unui credit? Riști să iei un credit fără a înțelege condițiile contractului de credit. Dacă nu înțelegi costul total al creditului și riscurile de credit, informează-te înainte de a semna.
Nu uita: folosește calculatorul de credite și verifică costul total!
Este o alegere simplă și înțeleaptă!