Interviu cu Laurentiu Mihai – despre educatia financiara

Laurentiu Mihai laurentiumihai.ro

Laurentiu Mihai este unul dintre principalii promotori ai educatiei financiare in Romania, este antreprenor si fondatorul blogului laurentiumihai.ro.

Pe Laurentiu il cunosc de cativa ani, iar astazi ne va povesti o parte din experientele sale financiare, cum sa avem o relatie sanatoasa cu banii, ce presupune o administrare eficienta a finantelor iar la final, va oferi cateva recomandari financiare.

Catalin: Cand si cum ai luat contact cu educatia financiara?

Laurentiu: Am luat contact cu educaţia financiară de când am fost foarte mic. Nu, nu am învăţat asta la şcoală pentru că nu prea au fost programe de acest gen, ci am învăţat de la părinţi.

Cumva, părinţii mi-au dat această educaţie prin tot ce au făcut. Mereu m-au învăţat să preţuiesc munca, să am grijă de banii mei, să economisesc şi să fac “afaceri”. Chiar şi când eram mic făceam afaceri cu tatăl meu ca să-mi cumpăr tot felul de bunuri care atunci erau importante pentru mine: bicicleta, calculator, etc.

Anii au trecut, iar această educaţie s-a întipărit şi mai bine în comportament. Acum 5 ani am ales să îmi aloc mai mult timp şi chiar să dau mai departe ce învăţ. Am lansat blogul laurentiumihai.ro unde scriu foarte multe lucruri pe care le aplic în viaţa reală şi în care cred cu adevărat.

Recomand blogul tuturor care vor să spună START educaţiei financiare.

Catalin: Care sunt cele mai interesante experiente de invatare (lectii invatate in decursul anilor) de care ai avut parte in plan financiar?

Laurentiu: Zilnic pot spune că am învăţat lucruri care să mă ajute financiar. Dacă acum 5-6 ani eram concentrat mai mult pe cum să-mi administrez banii şi cum să-i economisesc, de vreo 2-3 ani mă pasionează partea de investiţii.

Acesta este şi procesul de educaţie financiară. În primul rând, înveţi să economiseşi, înveţi să-ţi adminstrezi banii, înveţi să-i monitorizezi şi să-i aloci pe diferite procese, ca ulterior să înveţi cum să-i investeşti.

Când ajungi la investiţii ai să vezi că noţiunea de venit pasiv îţi va fi foarte cunoscătoare iar toată concentrarea ta se va duce în această direcţie.

Catalin: Poti sa numesti cateva lucruri/ aspecte de care orice persoana ar trebui sa tina cont pentru a creste in plan financiar / prospera?

Laurentiu: Suntem diferiţi, anumite aspecte funcţionează la anumite persoane, iar la altele nu.

Eu recomand tuturor ca la început să citească 1-2-3 cărţi din domeniu ca să înţeleagă educaţia financiară şi chiar să spună DA, vreau să fac asta.

Motivaţia de a vrea mai multe de la banii tăi este startul. De aici începi să înveţi teorii şi procese.

Aş recomanda oricui să înceapă cu regula 50/20/30 – 50% din bani să meargă pe cheltuielile zilnice, 20% pe investiţii/economii şi dacă mai rămâne, maxim 30% pe dorinţe/distracţie.

Practic, regula te învaţă să faci primul pas în educaţia financiară. Această regulă se aplică doar dacă ai un buget financiar pe care să-l urmăreşti. O aplicaţie sau un excel te poate ajuta mult să te verifici dacă la final de lună ai respectat regula.

O altă recomandare ar fi să avem toţi un buget de urgenţă. O sumă de bani pe care să o foloseşti pentru urgenţe de sănătate/de viaţă. Nu ne gândim niciodată la ce poate să apară neprevăzut insă trebuie să fim pregătiţi.

Persoanele fizice care au spus “sunt în faliment” au ajuns la asta pentru că au trecut prin momente neprevăzute şi nu au fost pregătiţi financiar.

Iar la final, recomand tuturor să înveţe să investească. Nu ai nevoie de sume mari. Poţi începe chiar cu 200-300 lei pe lună. Dacă investeşti sume mici, ai fi surprins ca pe termen lung (10 ani) să afli că eşti milionar 😀

Catalin: Ce presupune pentru tine o relatie sanatoasa fata de bani si o administrare eficienta a finantelor?

Laurentiu: Reprezintă libertate, încredere şi NO STRESS. Teoretic, poti spune că nu ai grija de mâine, iar aici trebuie să ajungă toată lumea.

Dacă lucrezi cu spor câţiva ani, ai anumite idei bune şi le pui în practică, economiseşti pentru a investi, atunci nu ai de ce să te temi de viitor.

Catalin: Ce recomandari ai pentru oamenii care doresc sa-si imbunatateasca abilitatile si cunostintele financiare?

Laurentiu: Ei trebuie să înţeleagă că trebuie început de ACUM. Acum este momentul cel mai bun de a începe să citeşti, de a începe să-ţi ţii evidenţa cheltuielilor într-un buget, de a începe să economiseşti, de a începe să investeşti.

Momentul este acum şi asta trebuie să înţelegem toţi.

Mai le recomand să citească bloguri precum al tău, al meu şi multe altele din România, să citească cărţi, să meargă la evenimente, dar cel mai important, să înceapă să aplice ce învaţă. Cu paşi mărunţi ajungi la un rezultat bun.

Catalin: Ai o persoana pe care o apreciezi in lumea financiara / banilor (investiti, antreprenoriat, educatie, consultanta) si de ce?

Laurentiu: Întotdeauna am zis că îl apreciez pe tatăl meu. Am scris despre el şi mereu va fi el. De multe ori am păreri diferite cu el, dar asta nu înseamnă că nu-l apreciez. Suntem generaţii diferite, dar amândoi avem educaţie financiară în sânge.

Ştim că trebuie să investim ca să fie bine pe viitor, ştim că trebuie să punem banii la muncă pentru a produce şi mai mulţi bani şi ştim că totul ţine de cât de implicaţi suntem.

Venit de la ţară şi fără cunoştinţe, este omul care a făcut cât nu au făcut sute de oameni şi îi mulţumesc că sunt cu el.

Catalin: Ce poate face un parinte pentru a-si educa copiii / pregati copiii pentru perioada activa de munca?

Laurentiu: Foarte multe, foarte multe, foarte multe, x3. Cred că este cel mai important om care să-l ajute pe copil să înveţe educaţia financiară.

Înainte de toate, trebuie ca el, părintele, să înţeleagă educaţia financiară şi să aplice. Nu are cum un părinte care nu are cunoştinţe să-l înveţe pe un copil aceste taine. De la el porneşte, iar el trebuie să înţeleagă asta.

Părinţii pot organiza anumite jocuri interactive, să-i înveţe pe copii rolul banilor şi chiar să-i ajute să-şi administreze banii de când sunt mici. Şi eu când eram mic aveam bani şi încercam să-i administrez cât mai bine.

Dacă nu, copii pot învăţa asta din anumite scoli de profil, prea puţine în România.

Catalin: Daca ar fi sa recomanzi cateva carti de educatie financiara, care ar fi acelea?

Laurentiu: Sunt foarte multe cărţi pe care le-aşi recomanda şi cred că tu deja ai făcut asta.

Cea mai nouă carte pe care o recomand şi care cred că include multe învăţături întâlnite în alte cărţi este: Banii: Stăpâneşte Jocul de Tony Robbins.

Catalin: Un mesaj / o idee pentru cititorii blogului inteligentafinanciara.ro?

Laurentiu: Învăţaţi şi aplicaţi. Nu este de ajuns să citeşti 5-10 articole dacă după faci acelaşi lucruri. Mereu să te concentrezi pe cum aplici un concept decât să înveţi alte concepte noi.

Succes la bani 🙂

One thought on “Interviu cu Laurentiu Mihai – despre educatia financiara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vrei sa descarci GRATUIT Ebook-ul Cum sa iti cresti veniturile in mod accelerat?
Completeaza mai jos Numele si Adresa de Email